Deadline Adina Rosetti
Cartea pleacă de la un tragic eveniment despre care a vuit presa acum câţiva ani. Miruna Tomescu este o tânără care a murit din cauza epuizării fizice de la serviciu, găsită chiar de şeful ei în apartamentul în care locuia alături de motanul Ben. Augustin Dună, superiorul defunctei începe să se simtă vinovat de acest eveniment deşi nu înţelege până la capăt ce s-a întâmplat cu adevărat. Încearcă să se disculpe şi să depăşească nu numai situaţia dificilă de la serviciu, dar şi despărţirea de iubita lui de zece ani, care manifestă deschideri spre viaţa eco visând şi în final punând în practică, fără ca Augustin să înţeleagă de ce, o călătorie cu bilet numai dus în Brazilia, într-o comunitate aproape de natură. Moartea colegei subalterne îl toturează până la coşmar şi halucinaţii cu un gigant motan, tocmai pisoiul Mirunei pe care îl va găsi într-o zi pe stradă şi pe care îl va adopta.
Un alt plan al romanului reprezintă încercările bloggerului Pupucă de a trage un semnal de alamă asupra regimului de muncă al multinaţionalelor, protestele pe care le organizează şi eforturile pentru a realiza un documentar asupra morţii blondei de 29 de ani. Filmând prin cartierul în care locuia Miruna, tânărul întâlneşte un bătrân care locuieşte în ghenă, lângă biserica pe turla căreia susţine că stă fata îmbrăcată în rochie albă. În lungile întâlniri, bătrânul îi povesteşte viaţa şi îi arată preţioasele sale comori, trei valize cu sculpturi şi colaje despre Ceaşcă şi Consoarta, care în finalul romanului îi vor aduce cincisprezece minute de glorie.
Morala este una tristă. Miruna a trăit ca o fantomă şi tot ca o nălucă a început să existe şi postmortem. Mai întâi nu a refuzat nicio îndatorire de la serviciu ajungând să se ascundă atât de bine în spatele rapoartelor şi prezentărilor de marketing încât nimeni nu a mai zărit-o, apoi s-a refugiat pe turla de staniol a bisericii unde nu putea fi zărită decât de un artist bătrân şi nebun. Nici în viaţă şi nici în moarte Miruna nu a fost văzută cu adevărat de nimeni, iar dispariţia ei nu a făcut vreo diferenţă în viaţa celor care spun că au cunoscut-o. Chiar şi încercările lui Pupucă s-au pierdut în derizoriu odată ce acesta s-a căsătorit şi a trebuit să schimbe aproape tot din viaţa lui, de la haine, casă până la job şi preocupări, doar pentru a-şi mulţumi soţia culmea cea mai bună prietenă a defunctei.
Dincolo de acţiunea propriu-zisă, romanul este scris într-un stil desăvârşit, cu fraze lungi şi întortocheate, dar foarte bine îmbinate. Nu este singurul lucru care cucereşte, ba, aş zice, scenele de realism magic sunt de-a dreptul seducătoare. N-am mai citit de mult o carte atât de bine scrisă, un roman în care realitatea şi ficţiunea să se întrepătrundă atât de profund încât să nu mai pot spune cu precizie unde se termină una şi începe cealaltă.
