Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război sau Sonata Kreutzer în Bucureştiul interbelic
de Lili Paicu
E ciudat că până acum nimeni n-a observat asemănarea mai mult decât evidentă dintre Sonata Kreutzer, unul dintre cele mai des citate romane ale lui Tostoi şi mult discutata carte a lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Sau poate că asemănarea a fost deja remarcată, dar mie mi-a rămas complet străin acest lucru. S-a vorbit în cazul lui Camil Petrescu de filiaţii cu Stendhal, Bergson şi, mai ales, Proust, dar majoritatea criticilor literari au ignorat legătura scriitorului român cu Tolstoi.
Sonata Kreutzer este un roman de mici dimensiuni în care întâmplările sunt narate la persoana I. Dincolo de faptul că naraţiunea homodiegetică reprezintă un lucru bizar în ceea ce îl priveşte pe Tolstoi, scriitor realist prin excelenţă şi deci adept al naraţiunii heterodiegetice, subiectul cărţii este surprinzător şi trădează asemănarea cu romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Dar care este subiectul din Sonata Kreutzer? Ei bine, acesta ar putea fi rezumat astfel: un bărbat între două vârste, Pozdnîşev îi povesteşte în timpul unei călătorii cu trenul unui mai tânăr coleg de compartiment drama sa conjugală. Tată a cinci copii şi căsătorit cu o femeie frumoasă şi atrăgătoare, Pozdnîşev îşi ucisese soţia în urma unei crize de gelozie. Mobilul crimei – gelozia – fusese considerat suficient de puternic, astfel încât să-l determine pe judecător să justifice crima şi să-l achite pe făptaşul ale cărui mustrări de conştiinţă constituiau o permanentă ispăşire. Astfel, Sonata Kreutzer pare să ilustreze afirmaţia lui Ştefan Gheorghidiu de la începutul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, afirmaţie potrivit căreia: Acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.
Asemănările dintre cele două cărţi nu se opresc însă aici.
Ştim cu toţii începutul Ultimei nopţi…: Ştefan Gheorghidiu, naratorul şi eroul întâmplărilor, fiind concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în aşteptarea momentului în care România se va implica în Primul Război Mondial, asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Faptul divers din presă pare a fi copia fidelă a întâmplării al cărei erou este Pozdnîşev. De altfel mărturisirea pe care acesta din urmă i-o face tovarăşului său de compartiment ilustrează asemănarea cu faptul divers pe care Gheorghidiu îl citeşte în ziar şi îl comentează alături de camarazii săi: La proces s-a ajuns la concluzia că am fost un soţ înşelat şi că am ucis spre a-mi apăra onoarea pângărită (căci aşa se cheamă asta pe limba lor). Şi de aceea m-au achitat. În ambele romane este evidentă mentalitatea misogină a scriitorilor, dar şi a societăţii.
Discuţia de la popotă declanşează memoria afectivă a lui Gheorghidiu, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
În Sonata Kreutzer, amintirile lui Pozdnîşev legate de drama sa conjugală se delanşează în acelaşi fel ca şi în Ultima noapte…: călătorii din compartimentul de tren discută despre rolul femeii în societate şi despre predispoziţia acesteia către infidelitate.
Atât în cazul lui Pozdnîşev, cât şi în acela al lui Gheorghidiu, infidelitatea femeii reprezintă motivul destrămării căsniciei. Mai mult decât atât, în ceea ce îl priveşte pe Pozdnîşev, infidelitatea soţiei justifică uciderea acesteia. Nu în ultimul rând, Ela, pe de o parte şi soţia lui Pozdnîşev, pe de altă parte, se pare că îşi înşală partenerii de viaţă cu nişte filfizoni. Folosirea verbului se pare nu este întâmplătoare, fiindcă infidelitatea femeii reprezintă în ambele situaţii o bănuială, ce-i drept, întemeiată, însă nu o certitudine. Astfel, Ela, plictisită probabil de lecţiile de filozofie în patul conjugal şi sătulă de superioritatea lui Gheorghidiu care nu vrea să-şi schimbe garderoba şi nici să înveţe dansurile la modă în cercurile mondene pe care tânăra pereche proaspăt îmbogăţită începe să le frecventeze, sfârşeşte prin a flirta cu un individ, Grigoriade. Acesta, cunoscut în cercurile mondene cu apelativul domnul G., este un vag avocat şi, în acelaşi timp, un dansator desăvârşit. În opinia lui Gheorghidiu, el va deveni amantul Elei.
Pe de altă parte, soţia lui Pozdnîşev îşi înşală bărbatul cu un oarecare Truhacevschi, un muzicant jumătate profesionist, jumătate om de societate. Portretul lui Truhacevschi descris de Pozdnîşev este acela al filfizonului tipic: Avea ochii umezi şi migdalaţi, buzele roşii şi zâmbitoare, o mustăcioară pomădată, pieptănătura după ultima modă, faţa frumoasă dar banală – cu alte cuvinte era, cum spun femeile, un băiat drăguţ; avea o constituţie firavă, deşi nu era rău făcut, cu şoldurile foarte dezvoltate, ca la femei, sau ca la hotentoţi, după cum se spune. Se zice că şi aceştia au înclinaţii muzicale. Cu tendinţa de a deveni cât mai familiar, dar sensibil şi gata a se opri la cel mai mic semn de răceală, păstra respectul demnităţii aparente; purta botine cu nasturi, cravate ţipătoare şi alte nimicuri caracteristic pariziene pe care străinii le adoptă la Paris şi care, prin nota lor aparte şi prin noutatea lor, fac întotdeauna impresie asupra femeilor. Arbora o veselie căutată, exterioară. [...] avea maniera aceea de a vorbi în aluzii şi frânturi de fraze ca şi cum tu ai cunoaşte dinainte tot ce vrea să spună, aşa că, înregistrând toate astea, poţi să le completezi singur.
Prezentarea domnului G. realizată de către Gheorghidiu este asemănătoare cu portretul lui Truhacevschi, chiar dacă aceasta nu cuprinde prea multe detalii: În casa Anişoarei, obişnuit acolo, cunoscusem un vag avocat, dansator, foarte căutat de femei, pe care le învăţa, chiar pe cele mai reputate ca dansatoare, un dans nou, la modă: tango. Era uimitoare docilitatea cu care ele, atât de frumoase şi calde, bune de îmbrăţişat, executau în braţele lui mişcările pe care le dicta, răbdarea cu care refăceau de zece ori un pas, ca şi autoritatea plictisită cu care le făcea observaţii. Venise şi el de prin cabaretele Parisului, adus de război, şi forma, cu noi şi alte vreo trei-patru perechi tinere, „banda noastră”, cum spuneau, cu oarecare orgoliu, femeile.
Finalurile celor două romane diferă, se află, aşa zicând, în opoziţie, deşi întâmplările păreau să conducă în ambele cazuri la un sfârşit similar. În vreme ce Pozdnîşev îşi ucide soţia, care după toate aparenţele îl înşela, Gheorghidiu se detaşează cu superioritate de iubirea pentru Ela, refuză să verifice autenticitatea scrisorii anonime în care i se dezvăluia infidelitatea soţiei, nemainteresându-l să aibă dovada clară a adulterului, hotărăşte să divorţeze de ea şi să-i lase tot trecutul. Gheorghidiu fusese doar la un pas de a se afla într-o situaţie similară sau chiar identică cu aceea a lui Pozdnîşev şi doar conjunctura îl salvase probabil de la a comite o crimă. Aflat în permisie la Câmpulung unde îl chemase Ela, Gheorghidiu îl vede, în timp ce se plimba pe stradă, pe domnul G. Îşi imaginează că soţia îl înşală cu mondenul dansator, plănuieşte să-i surprindă în flagrant pe cei doi amanţi şi să-i ucidă. Întâlnirea neaşteptată cu superiorul de la unitate care îl obligă să se întoarcă pe front, fiindcă a izbucnit războiul, îi zădărniceşte planurile. În finalul romanului când criza de furie şi de gelozie a trecut, în urmă rămânând doar o amară resemnare, Gheorghidiu îşi imaginează ce ar fi comentat lumea dacă l-ar fi ucis pe domnul G. şi ar fi fost întemniţat pentru crimă: Mă gândesc halucinat că aş fi putut ucide pentru femeia asta… că aş fi fost închis din cauza ei, pentru crimă:
„-Vezi, aia blondă de colo…? nu… ailaltă mai grasă puţin, de la masa cu cei doi domni şi două doamne…
-Ei?
-E nevasta lui Gheorghidiu… Nu-ţi mai aduci aminte…?
-A…pentru asta? Ce-a găsit la ea, dragă? Să ucidă pentru ea… nu mai putea găsi alta la fel?”
Aşadar, între Sonata Kreutzer şi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război există evidente asemănări, Tolstoi fiind probabil pentru Camil Petrescu o importantă sursă de inspiraţie.
